4-199x300Studenții de la Facultatea de Farmacie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au reușit să uimească prin proiectele lor la conferințe internaționale. Au preparat bomboane și săpunuri, prin care au convins că pot să genereze inovații și să fie originali în utilizarea produselor naturale.

Valeria Grigoriev este studentă în anul III și, de curând, s-a întors acasă, cu locul I, de la Congresul Medical Internațional din Bucovina, Ucraina. La forum au participat tineri din 20 de țări, cu peste 1700 de lucrări științifice la diferite profiluri medicale.

Lucrarea sa privind beneficiile pe care care le aduc sănătății semințele germinate a fost înalt apreciată de juriu, în special, pentru originalitatea temei, argumentarea știintifică, dar și pentru utilitatea pe care o prezintă pentru viața cotidiană.

Prin cercetarea sa, Valeria a ținut să evidențieze care sunt principalele beneficii ale semințelor germinate, care „ne ajută să luptăm cu radicalii liberi, sunt benefice pentru cei cu intoleranță la gluten, nu sunt alergice, ne ajută la cure de slăbire și oferă aportul necesar de proteine”. Pentru partea practică, tânăra a realizat bomboane raw-vegan din fructe uscate, alune și făină din semințe de grâu germinat și ne-a asigurat că, pe lângă faptul că sunt sănătoase, acestea sunt și delicioase. „După cum spunea și Hippocrates: Să lăsăm mâncarea să fie medicamentul nostru! Mâncarea este grija ce o putem acorda omului sănătos, iar medicamentul se referă la grija ce o putem acorda omului bolnav”, a remarcat Valeria.

Lucrarea științifică a presupus o cercetare de câteva luni, iar sursele de informare americane au fost extrem de utile în acest sens. „Am germinat semințe de foarte multe feluri: linte, porumb, floarea-soarelui, oferite de prietenii care locuiesc în zone rurale, care, în acest fel, au contribuit la realizarea lucrării”.

Studenta a menționat că va continua studiul pentru a participa și la alte forumuri naționale și internaționale, și va promova utilizarea în alimentație a semințelor germinate.

1Sorina Vesiolîi este, la fel, studentă în anul III la Facultatea de Farmacie și a obținut locul II la Congresul Național al Studenților Farmaciști din România. Evenimentul s-a desfășurat la Craiova, în perioada 30 martie-3 aprilie, la care au participat cca 300 de persoane din diferite centre universitare.

Lucrarea sa Produse vegetale încorporate în remedii cosmetice a reușit să impresioneze prin partea practică. A realizat produse care nu există încă pe piață și care au la bază doar ingrediente naturale. „Am încercat să încorporăm diferite produse vegetale în remedii cosmetice. Am luat pentru început săpunurile, pentru că sunt mai simplu de preparat. Am obținut 5 tipuri de săpunuri: cu spirulină, cu seminţe de viță de vie și ulei de cătină, cu fulgi de ovăs, cu zaţ de cafea, cu infuzie de Cyani flores, precum și un balsam de buze cu ulei de cătină. Toate au proprietăţi antioxidante”, ne-a relatat tânăra.

Pentru realizarea studiului au fost selectate cu grijă ingredientele, printre care: Cyani flores, Vitis venifirae semina, unt de cocos, unt de cacao, ceară, vitamina E, Spirulina platensis, Coffea arabica, fulgi de ovăs, lapte praf, uleiuri esențiale, uleiuri grase.

3În ultima perioadă, Sorina a observat o tendință de creștere a interesului populației pentru produsele cosmetice naturale, fapt pentru care a decis să efectueze cercetări în acest sens. Pregătirile au durat din luna octombrie a anului trecut și până în ajunul  conferinței, dar a meritat efortul. Acum tânăra dorește să-și găsească finanțatori pentru a asigura continuitatea implementării în practică a ideilor sale.

Studenta a încurajat și alți tineri să fie activi și a ținut să precizeze că „fiecare om este unic în felul său, de aceea fiecare ar trebui să încerce să facă ce-i place mai mult. Niciodată nu există limite în dezvoltare”.

Lucrările studentelor de la Farmacie au fost elaborate în cadrul Catedrei de farmacognozie și botanică farmaceutică, fiind coordonate de asistentul universitar Tatiana Chiru, căreia tinerele inventatoare i-au adresat cuvinte de mulțumire și gratitudine.