Noutăți
Organizarea concursului de admitere la studii superioare de licență, integrate și de master la USMF „Nicolae Testemițanu” pentru a.u. 2026-2027
23 Jul 2026
Sesiunea de admitere a cetățenilor autohtoni în instituțiile de învățământ superior pentru anul universitar viitor se va desfășura în perioada 27 iulie – 14 august 2026, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării al Republici...
USMF „Nicolae Testemițanu” - prezentă la primul Congres European de Educație și Formare în Sănătate Publică
20 Jul 2026
Congresul ASPHER a reunit peste 300 de participanți din numeroase țări europene – cadre didactice, cercetători, experți și reprezentanți ai instituțiilor de învățământ și ai organizațiilor din domeniul sănătății publice.
Program de instruire în histeroscopie pentru medicii ginecologi
20 Jul 2026
Peste 40 de medici specialiști în obstetrică și ginecologie din întreaga țară, inclusiv medici rezidenți, au participat la cursul „Hands-on Hysteroscopy – diagnostic și tratament în aceeași procedură”, ce s-a desfășurat în perioada 18-20 iulie 2026, ...
Competențe și abilități noi în endoscopia digestivă pentru tinerii specialiști și medici rezidenți în gastroenterologie
17 Jul 2026
Cea de-a II-a ediție a cursului educațional „Endoscopic Management of Colorectal Lesions and GI Bleeding” s-a desfășurat, la Chișinău, în perioada 2-3 iulie 2026. Evenimentul a fost organizat de Disciplina de gastroenterologie a Universității de Sta...
Investiție de circa 1 150 000 de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de cercetare la USMF „Nicolae Testemițanu”
16 Jul 2026
Prin implementarea acestor proiecte, Universitatea va consolida infrastructura de cercetare în domeniul biomedical prin dezvoltarea unor platforme moderne și performante, ce vor susține excelența în cercetare, colaborarea interdisciplinară și transfe...
Experiența stagiului practic al studenților de la programul Fiziokinetoterapie și reabilitare
11 Jul 2026
Procesul de instruire este coordonat de medicii centrului și se desfășoară în paralel cu activitatea clinică, asigurându-le astfel o formare bazată pe standarde profesionale, rigoare științifică și dezvoltarea competențelor necesare în reabilitarea m...
USMF „Nicolae Testemițanu” a devenit membră a Asociației Internaționale pentru Educația în Profesiile din domeniul Sănătății
10 Jul 2026
Prin statutul de membru instituțional AMEE, comunitatea universitară va beneficia de oportunități extinse de dezvoltare profesională și academică, inclusiv acces la o rețea globală de experți și instituții din domeniul educației medicale; participare...
Corelarea teoriei cu practica: activitatea de stagiu a studenților Facultății de Farmacie
10 Jul 2026
Centrul științifico-practic în domeniul plantelor medicinale a fost fondat în anul 2002 și este situat în apropierea comunei Bardar, raionul Ialoveni.
Mobilitate de formare Erasmus+ la Universitatea „Titu Maiorescu” din România
29 Jun 2026
Programul mobilității a cuprins o serie de întâlniri de lucru și sesiuni dedicate schimbului de bune practici în domeniul internaționalizării învățământului superior, managementului programelor Erasmus+, dezvoltării parteneriatelor internaționale și ...
Felicitări cu ocazia Zilei inventatorului și raționalizatorului!
26 Jun 2026
În ultima sâmbătă a lunii iunie sărbătorim Ziua inventatorului și raționalizatorului. În acest an sărbătoarea este marcată la 27 iunie.